Articole

TNL Sector 6, dezbatere în Senatul României privind reducerea vârstei de vot la 16 ani

Tinerii trebuie implicați mai mult în activitatea administrației publice centrale și locale!

Acesta este unul din obiectivele echipei TNL, iar când vine vorba de administrație liberală întotdeauna avem de la cine învăța!

Astfel, astăzi echipa TNL Sector 6, a efectuat o vizită la Senatul României, participând cu interes alături de doamna Președinte a Senatului României, Alina Gorghiu la o dezbatere informala, privind proiectele legislative în vigoare, despre egalitatea de șanse în politică și unul din proiectele de actualitate privind reducerea vârstei de vot la 16 ani.

Mulțumim doamnei Președinte Alina Gorghiu pentru timpul oferit, iar discuția productivă de astăzi conchide cu veridica afirmație că viitorul de mâine este al tinerilor de astăzi care se implică activ în procesul decizional al țării!

Suntem generația altfel! Împreuna, vrem, putem, facem!

Liga Liberală de Debate, ediția 2 în Sector 6

Liga Liberală de Debate pentru a doua oară în sectorul 6.

În weekendul acesta, Tineretul Național Liberal – Sector 6 s-a duelat în argumente și puterea de a convinge, pe tema “acest Parlament ar introduce dreptul de vot de la 16 ani.”

Dezbaterile reprezintă o modalitate importantă de a împărtăși idei și de a analiza critic informațiile.

Acest exercitiu îi provoacă pe vorbitori să analizeze cu atenție ambele părți ale unui subiect sau o întrebare și să prezinte dovezi solide pentru a-și susține partea aleasă, în timp ce anticipând problemele și oferind soluții.

În sectorul 6 avem tineri ambițioși și responsabili. Suntem generația care vede mai sus de limite şi care e gata să dea tot ce are mai bun pentru ceea ce îşi doreşte.

Felicitări celor 6 finaliști pentru prestația excelentă: Gloria Demetrescu,Mihai Draghia,George Ionuț Costea,Diana Alexandra,Shakira Stefanși Octavian Fleoarca.

Liga Liberală de Debate

Am dat startul ediției a doua a proiectului „Liga Liberală de Debate”, o inițiativă prin care ne propunem să deschidem tinerilor liberali din Sectorul 6 apetitul pentru oratorie, dezbatere și public-speaking.

Pe data de 22 Aprilie, la sediul PNL Sector 6, din Bd. Drumul Taberei nr. 18 va avea loc o competiție de debate, în care colegii noștri vor pune în practică cele învățate.

Echipa TNL Sector 6 își propune să asigure tinerilor o voce în fața decidenților politici, dar și să le ofere ocazii de perfecționare și dezvoltare profesională. Suntem generația care vede mai sus de limite şi care e gata să dea tot ce are mai bun pentru ceea ce îşi doreşte.

Prinde curaj și înscrie-te aici:

Campanie de igienizare a Sectorului 6

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an, în luna martie, la inițiativa primarului Ciprian Ciucu, să dăm startul campaniei de igienizare a Sectorului 6.

Am pornit curățenia dis de dimineață din Cartierul Crângasi, zona Ceahlău și am finalizat spre amiază pe Lacul Morii înspre limita cu Chiajna.

M-am bucurat enorm să văd cum se formează o mare echipă alcătuită din simpli cetățeni, colegi din TNL Sector 6 și reprezentanți ai Primăriei Sectorului 6, oameni cărora le pasă de mediul în care trăiesc.

Liga Liberală de Debate în Sector 6

Am dat startul proiectului “Liga Liberală de Debate”, o inițiativă prin care ne propunem să deschidem tinerilor liberali din Sectorul 6 apetitul pentru oratorie, dezbatere și public-speaking.

Alături de trainerul Eduard Ezeanu, colegii noștri vor învăța, timp de doua zile, cum să structureze argumentele (și, implicit, cum să le demonteze), cum să prezinte acele argumente publicului și cum să observe și să evite erori de logică în comunicare.

Mâine, în ultima zi a cursului, va avea loc o competiție de debate, în care colegii noștri vor pune în practică cele învățate în doua zile de curs. Vă așteptăm să vă susțineți colegii în sediul din PNL Sector 6.

Echipa TNL Sector 6 își propune să asigure tinerilor o voce în fața decidenților politici, dar și să le ofere ocazii de perfecționare și dezvoltare profesională.

Liga Liberală de Debate Sector 6

Liga Liberală de Debate ajunge și la tinerii din Sector 6!

Ce reprezintă noțiunea de „debate”?
Un act de comunicare sau discuție în care două sau mai multe persoane se gândesc la unul sau mai multe subiecte și în care fiecare își expune ideile și își apără opiniile și interesele.

În prima zi, se va prezenta modalitatea de argumentare structurată, de expunere a argumentelor către public și felul în care să fie observate și evitate erorile de logica în comunicare.

În a doua zi a cursului, va avea loc o competiție, în care colegii noștri vor pune în practică cele învățate în ziua anterioara de curs.

Nu rata șansa de a-ți evalua și îmbunătăți competențele în exprimare și argumentare.

15 minute pentru 3 vieți

Campania 15 minute pentru 3 vieți derulată de TNL Sector 6 ajunge la final.

Au fost 2 zile în care am arătat că suntem solidari și uniți pentru a face o faptă bună!

În tot acest timp, tinerii liberali din București s-au mobilizat și au dat dovadă de empatie și înțelegere a situației delicate în care se află o persoană care are nevoie de sânge.

Știm că a contat! Fiecare minut petrecut în Centrul de Transfuzie a însemnat mult pentru acei pacienți pe care nu îi vedem.

Am reușit să facem acest lucru cu ajutorul vostru, al fiecărei persoane care și-a rupt din timpul său și a venit să doneze pentru câteva minite.

De asemenea, vă anunțăm că am extras și câștigătorii tombolei pentru cele 9 bilete la Nostalgia. Aceștia vor fi anunțați în primul comentariu al postării de pe pagina de facebook TNL Sector 6.