Articole

Iepurașul liberal în Piatra Neamț

Este adevărat că binele se face în liniște, dar atunci când ceea ce realizezi poate fi un exemplu și pentru alții, merită împărtășit.

Astăzi, organizația de tineret din Piatra Neamț a pus mână de la mână, alături de TNL Neamț, pentru a bucura, în prag de sărbătoare, persoane defavorizate de pe raza municipiului, oferindu-le cozonaci și produse pentru masa de Paști.

Acțiunea s-a desfășurat în cartierul Văleni și la Casa de Copii din Dărmănești, ajungând astfel la un total de peste 50 de persoane.

Totodată, mulțumim tuturor pentru implicare și vă urăm sărbători liniștite!

Plantare în Neamț

La invitația noului președinte interimar al TNL Târgu Neamţ, Marius Cadere, am fost prezenți la o acțiune de împădurire. Am reușit împreuna cu domnul președinte PNL Neamț George Lazar, Aciocarlanoae Andrei președintele PNL Târgu Neamț, domnul primar Vasile Marculet, domnul director al Direcției Silvice Neamț Tamaslacaru Valentin, domnul deputat Tudor Polak și toți colegii care au fost astăzi prezenți să plantăm peste 300 de puieți de fag și stejar.

Am continuat acțiunea la Piatra Neamț, unde am plantat peste 200 de cireși pe Cozla, la inițiativa lui Alexandru Costin și a lui Alin Spanache, împreună cu colegii din TNL Piatra Neamt.

TNL Neamț și-a ales biroul de conducere

Tinerii liberali din Neamț și-au ales noul birou de conducere. În prezența a peste 160 de delegați, Vlad Țapu-Nazare a fost ales să conducă organizația în noul mandat.

Vlad Țapu-Nazare, președinte TNL Neamț: ”Le multumesc colegilor pentru încredere, îmi doresc să consolidăm o echipă puternică pentru că numai asa vom putea sprijini eficient candidatii la functiile de primar si la cea de presedinte de Consiliu Judetean, în 2024. O organizatie de tineret puternică va avea un cuvânt de spus la alegeri. Iar eu, în calitate de presedinte, mă voi asigura si că în fiecare comunitate locală, pe listele de consilieri locali, dar si pe cea de la Consiliul Judetean, se vor regăsi, pe locuri eligibile, tineri din organizatia noastră.”

Noua configurație a biroului aleasă azi:

Președinte
Țapu Nazare Vlad George – Economist

Prim-vicepreședinte
Barbărasă Ion – Director Vânzări
Spanache Alin – Inginer Constructor

Secretar General
Apetrei Bogdan – Inginer Constructor / Administrator

Vicepreședinte
Archip Narcis – Șef Depozit
Căpățână Bogdan – Inginer Agronom
Constantin Ovidiu – Inginer Silvic
Crețu Andrei – Medic Stomatolog
Diaconu Radu – Administrator
Lucaci Ioan – Administrator
Pavelescu Antonela Elena – Designer Aranjamente Florale
Stoianovici Daniel – Student Electronică Telecomunicații și Tehnologia Informațiilor

Membru
Abalintuaiei Carmen Rozina – Copywriter
Antonica Iuliana Bianca – Student Hidrotehnică Geodezie și Ingineria Mediului
Blaj Narcis Luigi – Administrator
Ciobanu Andreea – Student Facultatea de Drept A.I.Cuza
Cojocea Iulian Gabriel – Administrator
Gavriloae Alex – Administrator
Gavriloae Mihai – Antreprenor
Ioniță Miruna – Student Facultatea de Filozofie și Științe Politice
Oniga Toader – Inginer Silvic
Pal Sebastian – Inginer Agronom
Pleșcan Stelian – Administrator / student Facultatea De Medicină
Popa Lucian – Traducător / Translator
Zalatu Vlăduț Petru – Administrator