Delegația TNL formată din Cosmin Sava – primvicepreședintele TNL și Cătălin Vișan – membru BEX – este prezentă în aceste zile la Stockholm la Consiliul YEPP.
“European industry beyond climate change” este tematica acestei sesiuni a Consiliului, însă parte din dezbateri s-au axat și pe situația de război din Ucraina.
Astfel, Junge Union Deutschlands a depus o rezoluție care prevede o serie de măsuri propuse pentru a întări sprijinul oferit Ucrainei și cetățenilor ucraineni de Uniunea Europeană și statele membre, iar delegația Tineretului Național Liberal a depus un amendament la rezoluția propusă. Amendamentul a fost adoptat în unanimitate și are ca scop întărirea securității în zona economică exclusivă a României și Bulgariei.
La Consiliu a participat și fostul prim-ministru al Suediei, fondator al YEPP, Fredrik Reinfeldt.
Documentele pot fi consultate aici: Res 5 Emergency Resolution JU 2 TNL – Resolution 5, Amendment