Articole

25 de ani de la înființarea Tineretului Popular European, aniversați la București

Am aniversat sâmbătă, în București, împlinirea a 25 de ani de la înființarea Tineretului Popular European (YEPP), în prezența a peste 130 de tineri lideri politici din Europa și alumni YEPP.

Tineretul Național Liberal a găzduit reprezentanții a 63 de organizații politice de tineret din 39 de țări din Europa, lideri alături de care am reafirmat valorile pe baza cărora a fost fondat YEPP, precum și susținerea unității, solidarității și indivizibilității viitorului nostru european.

Evenimentul, intitulat „An Empowered Youth for an Empowered Europe”, a pus în balanță rezultatele celor 25 de ani de leadership politic al YEPP cu perspectivele și direcțiile de acțiune pentru următorul sfert de secol, și a pus în centrul atenției teme și preocupări actuale precum digitalizarea, rolul social-media, energia, relocarea și reconstrucția capabilităților de producție în Europa, migrația și participarea tinerilor la viața politică.

Mara Mareş, vicepreședinte YEPP și președinte TNL: ”Este o mare onoare să organizăm în București această reuniune a tinerilor lideri politici afiliați Partidului Popular European, pentru că putem discuta deschis despre preocupările României și ale altor state europene în domenii vitale pentru viitor, iar acest eveniment generează oportunitatea unor dezbateri sincere cu privire la noile realități la care leadership-ul politic trebuie să se adapteze. Sărbătorim 25 de ani de la înființarea YEPP, și profit de moment ca să îi felicit pe colegii mei din Tineretul Popular European pentru continuitatea muncii lor, să le mulțumesc pentru deschiderea față de România și Europa de Est și pentru seriozitatea cu care tratează preocupările noastre actuale și viitoare. Suntem împreună, suntem o mare familie europeană și avem tăria și priceperea să facem față provocărilor. Mulți ani înainte, YEPP!”