Articole

Academia Europeană pentru Tineri Lideri Politici, ediția XXI

În acest weekend o echipă a Tineretului Național Liberal a participat la evenimentul „Leadership pe timp de criză: resursele şi oportunitățile României”, organizat de Academia Europeană pentru Tineri Lideri Politici. Evenimentul a fost organizat cu susținerea OMV Petrom şi a Centrului Român de Politici Europene și reuneşte anual participanți de la toate partidele politice parlamentare.

Temele principale de discuție au vizat subiectele de actualitate precum tranziție verde, securitate energetică, digitalizare, comunicare şi leadership. De asemenea, am discutat și despre sursele de finanțare nerambursabile la dispoziția administrației publice locale și centrale.

Mulțumim organizatorilor pentru invitația de participare la acest eveniment, prilej cu care am avut ocazia de a ne angaja în discuții și dezbateri extrem de constructive.

Academia Europeană pentru Tineri Lideri Politici, ediția XXI

O delegație a Tineretului Național Liberal a fost prezentă în acest weekend la Academia Europeană pentru Tineri Lideri Politici.

Dezbaterile au constat într-o serie de discuții adaptate la realitățile tumultuoase ale perioadei în care ne aflăm. Modul în care autoritățile statului român gestionează amenințările informaționale, energetice sau cibernetice a reprezentat unul din punctele centrale ale weekend-ului, iar reprezentanții noștri au venit la rândul lor, în partea interactivă, cu soluții și propuneri adecvate temelor abordate.

TNL susține o clasă politică educată și informată și suntem convinși de faptul că informația este cea mai puternică armă pe care un tânăr politician o poate avea pentru a schimba societatea!