Cafeneaua Liberală TNL Buzău, ediția IV

În data de 26 ianuarie 2023, TNL Buzău a organizat cel de-al patrulea eveniment specific Cafenelei Liberale, cu tema “Conflictul dintre generații”, unde cei peste 40 de tineri liberali prezenți au avut ca invitat special pe doamna psiholog Mihaiela Avramescu, președintele Asociației Psihologilor Atestați din România, filiala Buzău.

În cadrul întâlnirii, tinerii liberali au avut ocazia de a pune întrebări legate de această temă și au putut identifica diverse modalități prin care aceștia pot gestiona conflictele.

Cheia rezolvării unui conflict este comunicarea. Este important să ascultăm activ, să înțelegem nevoile, frustrările și dorințele fiecăruia și să fim empatici, să conștientizăm că acest conflict al generațiilor va fi întotdeauna prezent, din cauza diferențelor dintre tineri și adulți, care nu pot fi mereu de acord în toate privințele.

Cu toate acestea, diferențele dintre generații nu trebuie să ia forma unor dispute serioase, care se pot sonda cu resentimente și regrete, ci este necesar să se comunice în mod eficient nevoile și așteptările fiecărei categorii de vârstă. Astfel, se vor putea evita mult mai ușor momentele tensionate sau vor putea fi rezolvate într-o manieră sănătoasă și constructivă eventualele diferențe care pot apărea.