Cafeneaua Liberală TNL Buzău, ediția III

Vineri, 16.12.2022, peste 100 de tineri buzoieni și-au completat competențele în cadrul celui de-al treilea modul de comunicare al Cafenelei Liberale, în locația Luna by Acquario, tema abordată fiind “Cum comunicăm atunci când nu vorbim?”.

Invitatul serii, Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6 București și președintele PNL București, a reliefat faptul că modul în care comunicăm joacă un rol crucial în conturarea identității de sine, influențând atât viața profesională, cât și pe cea personală.

Dezbaterile au fost mediate de Gabriel Avramescu, deputat și președinte al PNL Buzău și de Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău și vicepreședinte al PNL Buzău.

Într-un dialog deschis cu tinerii prezenți, oaspetele serii a vorbit despre importanța educației pentru dobândirea bagajului de cunoștințe destinat rezolvării sarcinilor, despre necesitatea expertizei pentru obținerea performanței în activitatea profesională, despre relevanța existenței unei echipe de profesioniști în orice instituție, despre însemnătatea deosebită a discuțiilor directe cu cei din jur. S-au făcut mențiuni legate de pașii de urmat în construirea carierei politice de succes, s-au pus în evidență bune practici în administrația publică și nu numai.